Tic tac.

Nu sunt un artist, nu vreau să dovedesc nimic, nu vreau un nobel.Adevăraţii artişti creează, pictează cu pensula, eu murdăresc pânza prin scurte mişcări frânte de cuţit. Sufăr de o beţie de cuvinte şi sunt în comă de câteva zile.Arunc cuvinte în stânga şi-n dreapta cu penelul  .Simt că nu mai am aer.Se pare că o să mă sting cât de curând.Dintotdeauna m-a obsedat moartea şi mereu m-am gândit că o  să pot învinge moartea, nu prin nemurire ci altfel.Mi-am dorit să fiu special şi pare-se că azi e o zi specială.Ce vreme minunată.Mereu m-a obsedat o idee, mereu mi-a fost teamă că o să mor fără să las ceva in urmă şi lumea o să mă uite.Visam nopţile ca atunci când va fi să mor , în ultimele-mi forţe mă voi târâ în mulţime, să mă vadă, să m-audă , să strig , să strig tare:”sunt înca viu”.Uită-te la ceasul ăsta.Tic-tac, tic..tac..E viu! pendulează  cum pendulez şi eu.Pendulez între a mai trăi un ceas, o clipa, o secunda, un tic, un tac  sau a muri aici.Mai lasă-mă puţin timp căci o sa vin.Mai vreau să mă mai bărbieresc odată, să pot muri frumos in mulţime.Mai vreau să gust din viaţa , să simt dulcele deplin, mai vreau să te mai văd, mai vreau..măcar odată…Tic-tac..NU SUPORT CEASURILE! îmi  vine să urlu isteric.Vreau să opresc toate ceasurile, vreau să fac ceva să scap deşi am promis că mă duc la Tine.Am încercat în zadar să tot opresc ceasurile din casă, dar reverberaţia tic-tacului mă dispera in continuare.Le-am dat înapoi, în speranţa că  o să-mi mai rămână ceva timp.Tic ..tac obsedant.