Setea de cuvinte dulci

Vezi cuvintele astea moarte şi caraghioase te întreabă dacă vrei să da sau să nu şi ţi se răstesc , ţi se rostesc într-o criză patologică de ebrietate de cuvinte  bete şi dulci .Vezi cum te sărută?

Oboseala nopţilor pierdute şi scârţâitul oaselor de cristal şi corpul de mătase plin de măduvă în spinare, cu foarte puţină materie cenuşie în becul de 100 de watzi, care acum e aprins, retează monotonia surdă care acum îmi taie până şi  respiraţia stată în frig ani în şir.  Nu-mi strivi creierul în palme, stinge lumina din bec şi lasă ventilatorul spre mine să aducă stiri de la Vest.De ce nu dau la radio ce fac ai mei? vin şi ideile din vest.

“Fraiere, eşti prea prost ca să scrii despre mine pe blog. Fă ce-ţi zic şi o să fie bine şi las-o pe domnişoară în pace! fetele nu-s de tine.De tine sunt baieţii” .

Gata, îmi ajunge! Hai draga mea, stinge lumina din bec şi stinge te rog şi ventilatorul.Azi nu vreau să ascult cum clocoteşte creierul fiert al altora şi nici să citesc cuvintele unui gay care salivează dupe mine . Te rog, nu te întrista..

Dragă ascultă ce-ţi zic..

Ţi-am zis că mă frapează când alţii o dau cu divide et impera.Şi ştii ..încă n-am întâlnit acel om, acea persoană fără dram de egoism.Mi-e teamă ce eu sunt cea mai egoistă.  Şi mai e şi tipa aia care s-a dat azi la tine..îmi venea s-o iau de cap.Sunt egoistă căci te vreau numai pentru mine.

Vezi draga mea, lumea asta e atât de rea încât nu se mai poate să fii altfel decât egoistă.  Şi cum te taie file şi te stoarce de sentimente imaginea ce-ţi sare în ochi..E plină de filistini , de prefăcuţi.Dau toţi spectacole propriului lor eu, pe bani, pe nervi, pe sentimente, pe sentimentele altora, iar gândul că trebuie să fii tu mai bun , să fii plin de filotimie nu provoacă decât filonichie.

Vezi lumea asta, cum ne desparte?Vezi de câte ori te-am pus să vezi?

Văd dragule..şi atunci..şi acum..

Crezi că mai răzbatem ?

Stai fără griji, străbatem..încă puţin şi ajungem..

Dragă doar ştii că pentru mulţi, puţinul e mult…şi stai! unde ajungem?

La biserică dragule, nu mi-ai cerut ieri mâna?

Copilul din mine

                                              

Visează că te aşteaptă în noapte cu umbrela pe ploape.Nu plânge, ci plouă.

Nu plouă, ci te aşteaptă.Nu e noapte, nu visează.Chiar te aşteaptă.

Ochii sunt inocenţi şi spun mai multe decât pot scrie două mâini stângi şi încă sunt prea mic să mă lupt cu viaţa.Aşa copil, aşa plăpând încă învăţ cum să fiu mare deşi alţii mănâncă Danone şi strigă “vreau să fiu mare”.Eu doar învăţ să fiu mai bun.Încă citesc poveşti, încă mai aştept copil fiind Crăciunul, încă mă trec fiori când fata de la trei se aşează cu mine în bancă.

Încă sunt bobocel deşi figurile de Bucureşti cer să fiu un matur copil.Ea zice “nu vreau un copil matur”.
Copilul din mine nu mai joacă “ascunsa” în dulapuri, nu mai fuge în spatele blocului, nu mai tremură când o colegă are tupeul să îi ocupe scaunul vecin.

E în tine un copil mai copil decât mine, un copil care vrea alintat, se gudură precum Azorel. Ce scris urât.

Mai vreau să desenez bastonaşe, mai vreau o copilărie, mai vreau să fiu un copil care a uitat de teme.Ce viaţă fără temeri. 

Încă port cheia la gât, bunica o lasă sub preş.Încă mă uit la ea cu orele fără ca ea să ştie.Ea râde de parcă aş fi un nesimţit şi zice răstită Nu e frumos să fixezi cu privirea ore în şir o persoană.

Eu roşesc, ea îmi sărută obrajii, iar eu iau foc.

Mă străduiesc să fiu un copil, mă străduiesc să fiu încă acel copil inocent, cu sentimente neatinse de durere, dar timpul ii despică pe toţi în două.Poate doar într-o lume a orbilor simţi ce eşti cu adevărat.

Când eram mic ..îţi aminteşti ce ţi-am promis?

De aia

Scriu cu picături de cerneală, în călimară picur din pană când sunt în pană de idei şi pe foaie când ploaia îmi picură în cap gânduri efemere.Când scriu prea prost, când zic prea multe, când sunt tâmpit şi când sunt banal fulgerul mă trasneşte, vezi cazul de faţă. Sursa fumează trabucuri cubaneze, eu bat o palma cu Fidel Castro, precum tata cu Chupeta şi procesorul e în stare de vomă.

D-aia nu fumez eu, d-aia nu mă trasneşte fulgerul pe mine, ci bunurile-mi, d-aia nu tremur acum cu pana în mana.Pana din gândul meu picurat înjură, foia se automototoleşte şi nu vrea picurată.Nu mă lasă să scriu până nu simte pe corpul ei fin ceva genial.Scriu tâmpenii.

Ploaia mitraliază şi eu n-am umbrelă că umbrela a fost făcută pentru soare.Dacă Icar avea umbrelă intra in nucleu.Iar m-a trăsnit, nu pe mine ci pe televizor.Sunt fericit, îngrop televiziunea şi citesc o carte.A vrut să mă percuteze pe mine, iar eu, subit las pana din mână căci sunt conştient cât de prost scriu.A vrut!! A vrut! Daaa chiar a vrut şi strig precum nebunul care vede OZN-uri.

Sunt tipul care nu e gentleman şi ii place să se plângă ” ce urât sunt, ce prost scriu, ce dobitoc sunt” şi prefera să audă ” nu eşti urât, nu scrii prost, nu eşti dobitoc”. Un prost scrie un post.

Imaginează-ţi o peşteră, un scaun, o funie, stalactite, stalagmite.Te-au legat că erai împotriva regimului! D-aia profu’ zice “d-aia rămâi corigent”, că eşti împotrivă, d’aia eu zic d’aia că sunt împotriva mea. Mă picură pe nas, o stalactită, nu stau pe scaun, stau ca lotusul călugar şi mă joc cu cele mai uzitate cuvinte.D’aia sunt prost, d’aia sunt nebun. Înnebunesc că mă picură pe nas o stalactită şi mă înţeapă în spate o stalagmită şi cât de deştepţi erau chinezii.D’aia înnebuneau spionii.

D’aia ploaia mă înnebuneşte şi d’aia eu repet obsesiv “d’aia” că-nnebunesc, că sunt nebun de mult, dar acu ai dovada.

D’aia mă plimb acu “pe centru”  şi visez extratereştrii.Ei o să ne toace, ei!! Uite , uite.. Vin americanii!!

Scoală Ştefane din morţi, mitraliază-i pe toţi.E plin de hoţi şi ce-ai să faci tu fără roţi?

Toţi ţin izmenele pe sub chiloţi.Superman de Cetatea de Scaun, super antiamerican…

Pana e xonofobă..da da.Ea şi cu nebunul caminant.

Tweetofobia

Povestea începe de la puiul cel mic de pe Cartoon Network.De mic eram îndrăgostit de puiul cel mic, îl uram pe motanul înfometat.D’aia nu i-am reţinut nici numele.

Bizar,  bazar, fac inventar de gânduri. Trag linie şi văd profit, eu nu profit de nimeni, profitul profită de mine şi-mi aduce mie profit chiar fără să profit.Ea zice că o urăsc, ea zice că’s prefăcut.Mă prefac uneori că nu te iubesc, că te iubesc prea mult şi ce e prea mult strică şi nici nu vreau să stric nimic.

Ea crede că eu sunt tweetofobist.Sunt tweeto-ceva, sunt tweeto-pshihomanist, tweetopshicomaniac,tweetomaniac.

Ea e o manie. Mă obsedează lucrurile din camera ei.Pentru unele lucruri am o fobie, doar pentru ea port o manie.Aş putea deschide un talcioc. Haine in culori roz, verde, roşu, galben, auriu, argintiu, albastru, nuanţe şi nuanţe, papuci cu toc şi fără toc, curele, farduri,rujuri, pudre, parfumuri şi colonii, multe cărţi aruncate la întâmplare, cărţi necitite, cărţi de joc, un Popă de inimă fără inimă, o brichetă , o sticlă de vin roşu şi o frază tâmpită, incoerentă, incorectă, scrisă la lumânare, cu unghiile lui Arghezi, toate aruncate şi amestecate mai rău decât gândurile din mintea mea, de toate găseşti.

M-am tot gândit la brichetă şi nu-mi găsesc răspuns, ea nu fumează, eu nu mi-am uitat niciodată brichetele la ea şi apoi ea nu-mi dă voie să fumez în casă.Şi la sticla de vin m-am gândit, m-am gândit bine şi mi-am tras o palmă peste faţă. Credeam că trecuse ziua ei dar ziua ei e luna viitoare.Mă păcălise ea, d’aia eram confuz.Dar totuşi mă frapează puternic doua obiecte, bizare, bizbazare, bizbanale.Asta da fobie! Nu suport să văd lucruri care nu-i aparţin la ea.Dacă mi-ar fi aparţinut, i-ar fi aparţinut.Ea stă împrăştiată printre lucruri, ca o copilă firavă, suavă. Asta da manie.

Îmi zic “bien mon amour”, dar faci inventar? Dacă nu faci tu, fac eu, deci spune-mi bricheta, te-ai apucat de fumat, ai sărbatorit, ai cearcăne? Lasă fraza aşa.N-o corecta.Mai vreau să scriu o frază tâmpită, să par cât mai tâmpit când întreb tâmpenii.

Eu, în ochi ură, fobie, ea în ochi căldură percutantă, manie.

Îmi zice “Mon amour, nu lua de seamă, le-am luat pentru prăvălie”.

Dar bine, de ce doar una brichetă, una sticlă vin, vin roşu.Ea dă televizorul pe Cartoon Network.E Tweety în ecran.

Iar zice..” Vezi mon amour..vezi? vara ne dezbracă pe toţi”..

Închis pentru inventar.

Telefonul nebun(i)ei

O tanti: Alo, cu trenul de Iaşi te rog!

Eu: Cu centrala? Trenul de Iaşi plecat de unde?

O tanti: De la Iaşi! Da’ te grăbeşti un pic?

Eu: Tanti? Deci cu spitalul de la Iaşi? Sunteţi nebună da? Trimit ambulanţa imediat.

 

Doamna Vacanţă,

                   

Mă dau cu trenul.Plec dintre betoane armate şi animale bipede către  

noroaie şi animale patrupede, de la automobile şi camioane la căruţe şi care.Mirosul de balegă de cal e mai plăcut decât motorina.Mirosul de oaie îmi place, nu-mi place mirosul creierului tău de oaie.

Mă văd pe-un deal, sus munte , jos vale.   

Doamna vacanţă e îmbrăcată în ploaie cu rochie îmbibată adânc în apă.Mitraliază cu stropi şi stropi , cu poc şi poc, cu piţi piţi.Ce senzuală e.Noaptea doarme în roşu.Sunt fără umbrelă şi stau sub un nor  nuanţat într-o mie de culori, cu ea sub piele, cu ea cu sau fără umbrelă.Când e sub pielea mea, pielea e fină.

De o vreme, nu se mai aude Piţi .Ba da se aude.Băieţii sunt îndrăgostiţi de Piţi.Au pierdut-o pe Piţi şi toţi strigă în disperare Piţi şi Piţi, iar ploaia mitraliază ascuţit cu scârţâite dureroase, cu scâncete, cu vocale, consoane, poate chiar semi-vocale.Toate duc către Piţi.Vroiam să fac asonanţă dar n-am scris nici măcar un vers.Îmi lipsesc virgule, unele sunt în plus, nu potrivesc cuvintele şi nici nu pun punct că scriu foarte abrupt.Piţi de fapt, chiar şi de drept, e doar în mintea mea.Piţi e iubită de toţi şi nici măcar nu există, e doar un nume fictiv.Piţi nu vine de la Piţigoi şi nici de la termenul vulgar “piţipaoncă”,  vine de la Piţurcă, pentru că prietenii mei joacă “Ţurca”, pentru că în mintea mea ea merge ca o curcă şi pentru că toată lumea pare-mi-se că vorbeşte-n turcă.Toată lumea strigă “wei piţi”.Piţi e prietena noastră comună.Dacă vrea să fie mai senzuală dar la fel de caraghioasă , o să îi zic Pişi, nu Pisi.O să rămână Piţi.

Suntem în creierul munţilor foarte aproape de depresiunea dintre creierul mare şi cerebel.Mai sunt câţiva prieteni şi în pavilionul urechii şi o strigă pe Piţi, pe fata din mintea mea.În inima mea e o altă ea şi inima mea e doar a ei.Doar mintea e dedicată banalităţilor, iar Piţi e o imagine banală.Nu  prea gândesc şi când gândesc ,gândesc prost .Gândesc cu cerebelul, d’aia refuz să gândesc cu părţi ale capului, că gândesc prost.Gândesc cu piciorul, cu genunchiul, uneori şi cu cotul. Simt o durere profundă în cot.Acută durere. 

Plouă torenţial.Eu stau în ploaie pe o piatră de Retezat, lângă o râpă.În râpă behăie o oaie: “wee”.Eu zic sec “behehe”.Băieţii behăie şi ei către Piţi.

Piţi e o fată senzuală, dulce, poate chiar tare.E 3 în 1 şi vorbeşte politicos ca o lady.”Diii călutz.Mână we calu”.E creată cu picioarele, cu mii de şuturi în fund, cu mâinele, cu sute de palme peste faţă, cu gura, cu zeci de înjurături”we piţi ce aia a mea”, scrisă cu creionul, ştearsă cu guma.Am “şters-o we”.

Piţi.

Eu încă sunt mitraliat de ploaie.E ea sub pielea mea, e scut , e putere , e viaţă , e plăcere ,e parte din mine. Aer curat..nu tu betoane..nu tu maşini..nu tu Euri..Beau lapte de bivoliţă închis ermetic într-un ambalaj de mozzarela, produsă la ferma de bivoli.Cât de bună poate fi, cât de fără gust e brânza şi cât de bine poate să sune în altă limbă?

Sunt fără bani, fără maşină, fără griji , fără umbrelă şi plouă.Eşti umbrela perfectă, impermeabilă.Nu eşti un obiect.

O radiez din nou pe Piţi.

Mă dau iar cu trenul spre casă, spre jungla cu gorile în copaci, cu Neandhertalieni cu Drosophilla Melanogaster în nas, cu picături de opium în ochi şi cu mercur în sânge.Care e mai jegos, mai murdar, mai orb si mai mort decât mine?

Înapoi la lumea bună, înapoi la betoane.Mai iau o gură de iarbă şi pasc ca calul şi pască cală că iarbă e destulă.Iau şi o gură de trotuar proaspat crescut printre bălţi şi tot mai bună e lucerna, că calu o paşte, pască şi cala..Şi un Paşte Fericit printre betoane.

Cu drag Domnul Vacant,

Franz.Franz nu e vacant, e doar al tău.

În dormitor..

Televizorul se stinge, pasiunea se aprinde.
Socru’mi bate la uşă şi eu ii deschid în papuci de casă, care  abia mai răsuflă.Sunt transpiraţi, sunt obosiţi, sunt goi.
Beau zeamă de cuvinte amestecate cu orgoliu de bărbaţi puternici.Sorb orgoliu de dame de pică şi gemete de căprioară si mă trezeşte din vis sforăitul câinelui ce doarme ca un om beat.
Sorb silenţios.Sunt silenţios ca un rechin ciocan.Sorb zgomotos.Sunt puternic ca un rechin ciocan.Sunt în delir.Abuzez de delir, precum abuzezi tu de heroină şi mexicanul de mescalină.
Sorb din cocktail.Socrul nu zice nimic.Sorb dintr-un cocktail pregătit de carnaval.E viu, e rece, e cald, e colorat, e alb, e negru.Nu e.Bâldâbâc.L-am înnecat pe Nemo în pahar.
Socrul îmi trage o palmă.Tată, permite-mi a-ţi spune tată.Nu eu l-am omorât pe Nemo. Pisica l-a mâncat, nu vezi că nu e?Îl vezi?
Uite că nu e.
Dorm silenţios şi folosesc cuvinte puţine.
“Carevasăzică , ţi-o fi luat careva minţile şi facultăţile care-ţi lipsesc.Şi mă gândesc că le aveai şi unde’s că nu’s?”

Brusc macul îşi pierde efectul, aud ca printr-un vis.Visez şi vorbesc mult.
Tată, permiteţi-mi a vă zice tată.Încă o palmă, iar eu râd prosteşte şi-mi iau  proteza sărită tocmai în acvariu.Constat, că am îmbătrânit, constat că sunt într-un delir, constat că fără apă delirez.E ca un drog, precum macul, precum Cola, precum ea.Mi-e sete.Bag capul în acvariu.În tot acest timp el mă priveşte, mă izbeşte, mă trage mustaţă.”Tată, permiteţi-mi..Stimate socru, pe Nemo l-a mâncat pisica, vă jur”.Trage pisica de coadă, nu pe mine de mustaţă.

Îmi mai iau o palmă şi înc-o palmă .

Nene, mă scuzaţi, hmm, domnişoara, ştiţi..mă aşteaptă..începe meciul..

El pleacă, trânteşte uşa , cât pe ce să crape acvariul.Nemo nu e, strig Nemo şi Nemo şi nu-i.Băi Nemo, ieşi de sub pat.Nemo tot nu-i.Ea cântă la pian, şi pisica râgâie.Câinele doarme ca un om beat, papucii s-au îmbrăcat între timp, fata a plecat.

Vezi Nemo..vezi ce-mi faci?

Summit Nato

E Summit lume, e Summit NAŢO în Bucureşti.Timp de trei zile îşi muta prostituatele magazinul.Dispar prostituatele cât ai zice “peşte”, rămânem fără peşte ca nu mai lucrează nici pescarii nici şcolarii nu tund pe nimeni zilele astea si nici ton de peşte nu o să mai mâncăm dacă se supără ruşii.Noi zicem doar Naţo.Lumea se emancipează.Apar zambile între trotuare, câinii dispar, totul se mătură.Spune doar “peşte”.Deja mi-e dor de lumea asta.Nu mai aruncă lumea gunoiul de la etaj, nu mai miroase a peşte împuţit.Tu eşti un peşte împuţit.Nu mai stă baba la geam, nu mai fumează bunicul Carpaţi decât în parc, nu mă mai uit cu telescopul pe geam în garsoniera vecinului din blocul alăturat, nu mai am acces la televizor.Eu n-am cablu, mă uitam la vecin.Fiecare spune mai puţin decât înţelege şi înţelege mai mult decât i se spune, iar ce înţelege nu i se spune, fiindcă ce i se spune nu înţelege că nu i se spune bine, că i se ascunde, iar peştele de la cap se-mpute că nu se înţelege că trebuie aruncat, deşi asta i se spune.

Mă dau cu barca pe Colentina.Cât jeg.Stăm trei într-o barcă, fără a mai lua în seamă şi câinele.Ne dăm cu bicicleta prin parcul Băneasa.Cât verde artificial.Suntem tot trei într-o bicicletă, fără a mai socoti şi câinele.Bush se plimbă prin boscheţi cu rolele.Pe role ştie şi câinele meu să meargă.Mare chestie.Nici eu măcar nu ştiu cum a învăţat, că eu nu ştiu să merg pe roţi.Ce mică e “chestia”.Trece şi Putin şi mă priveşte execrabil.Pe el îl aşteaptă crabi la masă.

Încearcă peştii să sară din farfuriile invitaţilor.Încearcă s-o fenteze că doar, e peşte românesc şi cum zicea bătrânul acela, acela bătrân, îl ştii sigur.Zicea el, “peşteştele de la cap se împute”, dar peştele românesc n-are cap şi totuşi se-mpute.

Gigicule, aruncă şi mie pălăria. Naţo.