Cine e Ovidiu?

Eu: Ovidiu cine e?

Ea: Un băiat drăguţ.

Eu:Atât?eu credeam că e mai mult.

Vidul din min(t)e

Timpul a stat.  O zic cu toată tăria, cu toată modestia din mine. Oamenii ca mine sunt rari.

Iar s-au supărat fetele când le-am zis că Ştefan l-a bătut iar pe Petru, la fotbal. Şi o să se mai supere fiindcă am zis iar. Pe mine nu mă supără că Petrică l-a bătut pe Ştefănel la baschet, în ciuda mândriei mele de Ştefănel.

Lui Alex i-am citat dintr-o carte cu coji de portocale şi foi de nisip din deşert, cu coperţi parfumate.”Mi s-a spus că sunt fiul unui bărbat şi al unei femei. Asta mă tulbură. Eu credeam că sunt mai mult.” Pe nenea Paler îl bate gândul că e mai puţin.

Sorin râde de un puşti care a făcut o poză svasticii şi crede că e un semn comercial. Eu credeam ca e semnul firmei Naichii. Ce trist.

Îmi văd părinţii de câteva ori pe an. Bunicii trebuie să-i smulg vorbe cu cleştele. Ne desparte un perete gros cât un creion de 16. Dacă n-aş abunda în întrebări ea ar putea să tacă ore întregi.

Aseară am numărat 446 de oi. De ce nu vine somnul la gene, Ene? E o eroare de  câteva oi, în plus sau în minus. Voiam să înmulţesc cu 24 de miei şi apoi cu 60 de oi roz şi apoi cu 60 de lupi negri, dar telefonul s-a opus. Vuia. Vuia ca un tren al vieţii. Când primesc un SMS se aude o sirenă de tren. Un prieten rar,trece; eu nici nu-l observ măcar.

Stau cu nasul în geam, să trăiesc viaţa de la fereastră. Strada e nudă. Îngerii au plouat cu întuneric şi bile albe. Bibelou cu suflet trist se sparge. O gară şi o propoziţie fără predicat.Un tren cu sentimente galbene într-un Burdujeni cu Spital de Nebuni, duce spre un Iaşi cu străzi nostalgice, betonate cu fiorii primei iubiri. O gară roşcată mă sărută şi ţine în mână bagaje de dus, bagaje de-ntors. Ăsta e ultimul bilet.

Am o viaţă de om chibrit. Eu de ce nu pot să dăinui ca flacăra olimpică?  Ochii spun povestea. Aş vrea ca cearcănele din poza din gară să nu fie reale. Mă mint că sunt făcute în photoshop.

Am inima pudrată de povestea asta care mi-a terfelit sufletul.

Oricum viaţa în Moldova îi frumoasâ. La Suşiava sînt oameni şî oameni. Oaminii sînt frumoşî da ieu parcâ sînt cientrul univiersului. Da’ viaţa îi monotonâ tari printri atâţia oamini normali. Vrieu sâ mierg la Iaşi la spitalul di nebuni. la spitalul di nebunii. Da’ acuma mă duc  olekă pânâ în orash

 Riduri gândite de ani. Omieosutăpaisprezece pete are peretele din faţa mea.

Ţi-am zis că n-o să mai întâlneşti un băiat aşa bun ca mine? 

Je ne compris pas. Timpul nu stă.

Respinge-mă

E ca un an bisect, patru vorbe la un gând, un cuvânt la patru vorbe.

Mi-a fost aşa de dor de tine şi tu mă respingi, mă împingi şi nu-mi înghiţi nici două vorbe. Ce să fac să te îndulcesc?

Nu, nu, greşeşti, eu sunt cea dulce, tu eşti cel acru.

Eu acru? Nu vezi nici o schimbare? Dorul ăsta incomensurabil l-am stors dintr-o lămâie dulce.Dorul e acru, nu eu.

Până şi îmbrăţisările le-am brodat cu petale roşii de trandafir şi cu petale de dor de numauita.Albastre.Când o să mor tu să mă îmbraci în roşu, tu să nu te împodobeşti în negru. Eu o să te visez în alb.

Dă-mi voie să-mi încleştez buzele în corpul tău intangibil.Buzele mele ca o ventuză, să plimbe fiorii tangenţial.

Se pare că te-ai săturat de stângăciile mele. Ieri, când presăram petale roşii prin casă, mi-au picurat  stropi de sânge de dor din degetul mic.L-am bandajat cu puţină dermă de a ta dar a continuat să plângă aşa că am legat degeţelul cu un fir de păr găsit în dulapul tău de haine.După un timp a încetat să mai suspine. 

Credeam că privirea ta angelică mă vrea.Te-am aşteptat.Acum, când îţi vorbesc nu vrei nici să mă vezi? Ochii tăi sacri nu cred că vor să mă vadă.. Mai bine hai să vegetăm un film.

Să ce?

Să stăm ca nişte legume îmbrăţişate, poate chiar îndrăgostite.Poate te fac să simţi dragostea îmbrăţişândă şi parfumată de dor.

Shhhht.Fă linişte.Trepidează podeaua.Aleargă copilul prin casă.Şi lui îi era dor în seceta ta de cuvinte şi sentimente indecise.Mă urăşti? Ura e un sentiment mult mai puternic decât iubirea.

Marţi, 13..

Ce faci iubiţel? Să-ţi mai pun zahăr în cafea?

Nu mamă.Lasă-mă te rog!Am prea multe pe cap, sunt ocupat, sunt îngrijorat..

Iartă-mă iubiţel, mă duc sus.Te las în pace.

Mamăăă!! Iar mi-ai pus sare în cafea? Mamă tu eşti normală?

Mama a coborât brusc scările şi-a luat bagajele şi a plecat acasă la ea.I-am strigat pe geam să stea, să mă aştepte, măcar să mă ierte.

Cred că o să regret toată viaţa mea nu că nu ţi-am vorbit, ci că ţi-am vorbit urât, nu că  ţi-am vorbit ci că te-am văzut mult prea puţin de când lumina m-a văzut pe mine.Ştii? stiloul ăsta cu care-ţi scriu acum, mi l-a dat tata.Eu l-am păstrat pentru a scrie în situaţii excepţionale.Situaţii excepţionale, nu texte excepţionale.Da, de la tata îl am.Mi l-a dat într-o zi de marţi, treisprezece, aprilie 98′.Stiloul ăsta a scris prima scrisoare de dragoste pe care am ţinut-o sub pat mulţi ani.Ce ruşinos eram.. Stiloul ăsta a scris toate felicitările de Crăciun, trimise ţie mamă.Cu stiloul ăsta am semnat certificatul de căsătorie. Acelaşi stilou scrie acum, mamă  Îmi pare rău.Iartă-mă. Nu ştiu.Ce consideri mai important, un stilou sau nişte cuvinte?  Se scurge timpul. Am o mie de gânduri, o mie de dureri, o mie de doruri.Mi-ar trebui o mie de vieţi pentru tine. Ştiu că mă iubeşti şi ştiu că nu vii la mine doar pentru că nu poţi. Eu, în astă unică viaţă sunt atât de imbecil încât nici nu mă duc la tine, măcar în vizită o oră, două, trei.

Un fumător din doi moare din cauza fumatului.Mamă roagă-l pe tata să nu mai fumeze.Ce-mi face sora ?Mamă ce bucurie e mai mare, decât atunci când ţi se-adună-n prag de Paşte toţi acasă? Vin cu pisica, purcelul, căţelul. Gata, nu mai stagnez întru aceiaşi idee. Ce tristeţe e mai mare, când după Paşte îţi pleacă, iar cu  toţii, în lume?Sunt leşinat de datoria ce ţi-o port şi ţie mamă şi ţie tată.Mă iartă tu..

Mă-ntorc din nou acasă să văd casa îmbătrânită de vreme, întinerită de voi, dragilor.Scrisoarea vine prin poştă.Eu vin poştă la voi.Mamă, mă iartă tu..

Azi marţi, treisprezece..

Timp

Uite primul fir de păr alb.Uite, oglinda se uită la tine, timpul te uită în urmă, te calcă pe faţă cu lustruitul pantof irefutabil.Tigrul e tigru, nu e leu, iar ţânţarul, ţânţar e.Nu e altceva.
Timpul ne uită pe toţi în urmă pentru că noi nu reuşim să uităm grijile de mâine.Visăm ziua de mâine, iar visul rămâne la stadiul de vis.

Mi-a zis o tanti să nu smulg primul fir de păr alb că aduce noroc. Tanti, norocul mi-l fac singur.Lasă norocul, adu-mi timpul, nu norocul.
Trec clipele..

Tanti mi-e dor de Tati.

Tată, mă dor tâmplele de atâtea lovituri de idei, faţa mi-e plină de riduri, atâtea palme, atâtea gânduri..Tată am albit.Mă dor toate..de nerăbdare, de prea mult dor.

Îţi mai aduci aminte primul cuvânt, primul pas, primul Crăciun? Tată ţie nu ţi-e dor să-ţi stea la masă şi băiatul, şi fata, şi mama lor..şi să-ţi zâmbească, să te privească, să-ţi mulţumească?

Îţi văd în ochi gingăşia şi lacrima de cristal, cursă de dor, ascunsă de ochii mei ce mor.Eşti mare, eşti bărbat.Nu te sfii să mai fii copil, căci doar aşa înfrângi timpul.Ce sensibil eşti tată..

Momente demente…blestemaţii aştia de pereţi.

Viaţa e un film, iar mie, Doamne, mi-ai dat un rol principal.Mi se pare asta, ceva extraordinar.

Fă-mă regizor Doamne, să vezi ce fac din lumea asta..Doamne, ne seacă grija zilei de mâine, ne îmbătrâneşte timpul, iar distanţa asta mare dintre pământ şi cer ne omoară.

Mi-e teamă că problema zilei de mâine nu mă mai afectează, mi-e teamă că am învins distanţa.Mi-e teamă că n-o să-mi mai fie teamă de acum. 

Timpule, pe tine nu izbutesc să te înving.

Setea de cuvinte dulci

Vezi cuvintele astea moarte şi caraghioase te întreabă dacă vrei să da sau să nu şi ţi se răstesc , ţi se rostesc într-o criză patologică de ebrietate de cuvinte  bete şi dulci .Vezi cum te sărută?

Oboseala nopţilor pierdute şi scârţâitul oaselor de cristal şi corpul de mătase plin de măduvă în spinare, cu foarte puţină materie cenuşie în becul de 100 de watzi, care acum e aprins, retează monotonia surdă care acum îmi taie până şi  respiraţia stată în frig ani în şir.  Nu-mi strivi creierul în palme, stinge lumina din bec şi lasă ventilatorul spre mine să aducă stiri de la Vest.De ce nu dau la radio ce fac ai mei? vin şi ideile din vest.

“Fraiere, eşti prea prost ca să scrii despre mine pe blog. Fă ce-ţi zic şi o să fie bine şi las-o pe domnişoară în pace! fetele nu-s de tine.De tine sunt baieţii” .

Gata, îmi ajunge! Hai draga mea, stinge lumina din bec şi stinge te rog şi ventilatorul.Azi nu vreau să ascult cum clocoteşte creierul fiert al altora şi nici să citesc cuvintele unui gay care salivează dupe mine . Te rog, nu te întrista..

Dragă ascultă ce-ţi zic..

Ţi-am zis că mă frapează când alţii o dau cu divide et impera.Şi ştii ..încă n-am întâlnit acel om, acea persoană fără dram de egoism.Mi-e teamă ce eu sunt cea mai egoistă.  Şi mai e şi tipa aia care s-a dat azi la tine..îmi venea s-o iau de cap.Sunt egoistă căci te vreau numai pentru mine.

Vezi draga mea, lumea asta e atât de rea încât nu se mai poate să fii altfel decât egoistă.  Şi cum te taie file şi te stoarce de sentimente imaginea ce-ţi sare în ochi..E plină de filistini , de prefăcuţi.Dau toţi spectacole propriului lor eu, pe bani, pe nervi, pe sentimente, pe sentimentele altora, iar gândul că trebuie să fii tu mai bun , să fii plin de filotimie nu provoacă decât filonichie.

Vezi lumea asta, cum ne desparte?Vezi de câte ori te-am pus să vezi?

Văd dragule..şi atunci..şi acum..

Crezi că mai răzbatem ?

Stai fără griji, străbatem..încă puţin şi ajungem..

Dragă doar ştii că pentru mulţi, puţinul e mult…şi stai! unde ajungem?

La biserică dragule, nu mi-ai cerut ieri mâna?

Copilul din mine

                                              

Visează că te aşteaptă în noapte cu umbrela pe ploape.Nu plânge, ci plouă.

Nu plouă, ci te aşteaptă.Nu e noapte, nu visează.Chiar te aşteaptă.

Ochii sunt inocenţi şi spun mai multe decât pot scrie două mâini stângi şi încă sunt prea mic să mă lupt cu viaţa.Aşa copil, aşa plăpând încă învăţ cum să fiu mare deşi alţii mănâncă Danone şi strigă “vreau să fiu mare”.Eu doar învăţ să fiu mai bun.Încă citesc poveşti, încă mai aştept copil fiind Crăciunul, încă mă trec fiori când fata de la trei se aşează cu mine în bancă.

Încă sunt bobocel deşi figurile de Bucureşti cer să fiu un matur copil.Ea zice “nu vreau un copil matur”.
Copilul din mine nu mai joacă “ascunsa” în dulapuri, nu mai fuge în spatele blocului, nu mai tremură când o colegă are tupeul să îi ocupe scaunul vecin.

E în tine un copil mai copil decât mine, un copil care vrea alintat, se gudură precum Azorel. Ce scris urât.

Mai vreau să desenez bastonaşe, mai vreau o copilărie, mai vreau să fiu un copil care a uitat de teme.Ce viaţă fără temeri. 

Încă port cheia la gât, bunica o lasă sub preş.Încă mă uit la ea cu orele fără ca ea să ştie.Ea râde de parcă aş fi un nesimţit şi zice răstită Nu e frumos să fixezi cu privirea ore în şir o persoană.

Eu roşesc, ea îmi sărută obrajii, iar eu iau foc.

Mă străduiesc să fiu un copil, mă străduiesc să fiu încă acel copil inocent, cu sentimente neatinse de durere, dar timpul ii despică pe toţi în două.Poate doar într-o lume a orbilor simţi ce eşti cu adevărat.

Când eram mic ..îţi aminteşti ce ţi-am promis?

Al tau

Ca e soare puternic,ca soarele te trezeste,ca soarele te cheama la el, e pentru ca, azi soarele e al meu.

Azi imi doresc multe.Iti scriu de la 20 de centimetri ,ceea ce as putea sa iti zic  zilnic la cativa milimetri.

 /

Suna telefonul.E ea.Imi zice “iubi”.Oare cat de fericit poti fi ? Si se termina cu “te pup”.

Nu ma semnez “cu drag,ovi”.Ma semnez ” al tau ,ovi”

caut

Te caut in noapte,

te caut in somn

te caut sub nori

patrund  sub pori.

Te caut in vis

Pana la abis.

Te caut la stele.

In stomac de balene.

te caut pe luna.

si noapte buna