Ea: Un băiat drăguţ.

Eu:Atât?eu credeam că e mai mult.

 Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi si noua toate;
Ce e rau si ce e bine     ?  

             ” Ceilalţi lupi m-ar sfăşia dacă ar şti

            Că urletul meu e în realitate un plâns. ” Octavian Paler – Impostură

Frumos zicea nenea Paler.Voi lupilor m-aţi sfâşia? Mi-aţi rupe carnea de pe oase cu colţi de fiară şi mârâit parşiv fără regrete, mi-aţi lăsă oasele să putrezească sub soare şi aţi călca peste mine ca şi cum n-aş fi existat?Tu fiară parşivă, netrebnică fiinţă, ţi-ai  unge sufletul cu durerea mea? Nu mă mai doare. Regrete nu mai încap. Nu-mi zi că eşti prieten. Nu mă mai mişcă, nu mă mai înţeapă nici acul. De ce sunt atât de sensibil, slăbit? Tu vârcolac ce te hrăneşti cu seva răului, demon ce-mi suge sângele, musculos hrănit cu proteine şi testosteron, să piei când soarele răsare. Vrei un pahar de serotonină? Hai bea te rog. Poate o să te facă mai bine. Până şi oglinda are doua feţe. Cum poate un cristal atât de pur să redea un suflet prea hain, insidios mult ?

Dacă n-am prieteni prea mulţi, dacă nu prea mă înţeleg, atunci prietene poate câteva. Mereu fetele mi-au luat apărarea, cu băieţii mai greu. Noroc de frate-miu. Agramat? Mama nu e. Azi părul cui îl încâlcesc? Uneori mă întreb dacă mi-ar fi ruşine să-l mai strâng în braţe pe Mickey Mouse. Îmi amintesc cum noaptea, copil nătâng visam bomboane şi acadele. Ce faci când vezi un căţel plouat? Copil cu faţă de căţel nevinovat. Tu nu eşti căţel, căţeii sunt drăguţi. Cu Mickey Mouse în braţe. Era cât mine. Să-mi fie viaţa dulce sărut, copilăria ce-ţi e? Vorbesc acum din perspectiva frustratului. M-am îndrăgostit ca nebunul, legat la ochi într-un februarie.De ce îţi zic eu toate astea ? Legat la ochi, ca prima dată. Nebuneşte. Mai fusesem îndrăgostit dar eram prea mic ca să-mi dau seama că iubesc, pe atunci.Eu ce iubesc, acum? 8 iunie 2008. De ce iubesc? Eu n-am uitat. Nenea Twain zicea că el când era mai tânăr, putea să-şi amintească orice, indiferent dacă se întampla sau nu. Nenea spunea minciuni? De care, minciuni gogonate? Cine minte mai mult, femeia sau bărbatul?

     Femeile ce cer mereu? Fidelitate. Bărbaţii ce cer?

Toată lumea spune cu tărie pe buze că are o iubire a vieţii şi că o regretă. Dacă viaţa i-a oferit iubirea vieţii de ce vrea să o piardă ca apoi să regrete? Ovidiu, Ovidelu, Ovidică, Oviduţu, băiat, băieţel, frumuşel frustrat. Eu ce regret? Asta e filosofie de doi lei şi un ban. Nu pricep nimic. Poate că nu mă străduiesc destul. Lumea mea e plină de neni şi tanti. Nenea Stănescu zicea aşa: “Tristeţea mea aude nenăscuţii câini/pe nenăscuţii oameni cum îi latră”.Adică eu om, cu părere aproape perfectă despre mine să latru un câine ca să mă arăt imperfect? Altădată ziceam că iubesc când îmi iubeşti imperfecţiunile dar tind să cred că sunt perfect. Am început să iubesc a mă minţi. Serotonină sau minciună? Ce fac, deschid fabrică de minciuni ca să-mi livrez serotonină?

        Ce să mă mai fac? Dumnezeule .. Cum mă suport pe mine însumi?

Băieţii joacă ping-pong, pong-ping, telefonul îmi sună ring-rang, rang-ring şi ceasul bate tic-tac, tac-tic ca să bat eu tica-taca cu furculiţa în farfurie. Azi nu mi-e foame. Ce vreau şi ce nu vreau?

Muzica să-mi lingă sufletul, să sparg baloane la petrecere, să cânt cu bucurie la mulţi ani, să beau şampanie din cupă, să mă săruţi, să nu mă săruţi ca să mă enervez, eu să scriu azi prost şi incorect gramatical.

Şampania îi fericeşte pe întristaţi. Eu clovn, tu un balon. Eu sunt balonul cu pălăria cea mare şi colorată pe cap. Ce mă fericeşte cel mai mult pe mine? Descoper pe zi ce trece că îmbătrânesc, mă descopăr din ce în ce mai urât, imperfect, mult prea defect, stângaci. Ce lucru mai frumos decât să descopăr lucruri frumoase, frumuseţi, lucruri simple, lucruri mărunte. Ziua de azi e o cale către a pierde ziua de mâine. Niciodată nu câştig, mereu pierd.

Holografice raze ne îmbată cu gânduri. E piesa lui 96′. Noi credem că ne simtem bine. Şi fetele se simte bine. Ştiu eu. 

Mă plimb aleator pe potecă, spre pădure să vânez cu ochii de pisică lilieci şi să ascult melodiosul buhuhuhu din copacul cu ochii de cristal.Ochi strălucitori. Sunt singur ca noaptea. Sunt doar eu şi noaptea. Dum dum, muzica mă cheamă înapoi. Sparg seminţe ţac ţac şi fluier ca un ciobănaş când îl aud pe Bob(y). Sunt ciobănaşul care s-a pierdut de turmă.Iar m-am îmbătat cu gânduri.

Devorez baloane divers colorate şi confeti. Îmi spăl ochii cu şampanie pentru copii. Dumnezeule..

Iar s-au supărat fetele când le-am zis că Ştefan l-a bătut iar pe Petru, la fotbal. Şi o să se mai supere fiindcă am zis iar. Pe mine nu mă supără că Petrică l-a bătut pe Ştefănel la baschet, în ciuda mândriei mele de Ştefănel.

Lui Alex i-am citat dintr-o carte cu coji de portocale şi foi de nisip din deşert, cu coperţi parfumate.”Mi s-a spus că sunt fiul unui bărbat şi al unei femei. Asta mă tulbură. Eu credeam că sunt mai mult.” Pe nenea Paler îl bate gândul că e mai puţin.

Sorin râde de un puşti care a făcut o poză svasticii şi crede că e un semn comercial. Eu credeam ca e semnul firmei Naichii. Ce trist.

Îmi văd părinţii de câteva ori pe an. Bunicii trebuie să-i smulg vorbe cu cleştele. Ne desparte un perete gros cât un creion de 16. Dacă n-aş abunda în întrebări ea ar putea să tacă ore întregi.

Aseară am numărat 446 de oi. De ce nu vine somnul la gene, Ene? E o eroare de  câteva oi, în plus sau în minus. Voiam să înmulţesc cu 24 de miei şi apoi cu 60 de oi roz şi apoi cu 60 de lupi negri, dar telefonul s-a opus. Vuia. Vuia ca un tren al vieţii. Când primesc un SMS se aude o sirenă de tren. Un prieten rar,trece; eu nici nu-l observ măcar.

Stau cu nasul în geam, să trăiesc viaţa de la fereastră. Strada e nudă. Îngerii au plouat cu întuneric şi bile albe. Bibelou cu suflet trist se sparge. O gară şi o propoziţie fără predicat.Un tren cu sentimente galbene într-un Burdujeni cu Spital de Nebuni, duce spre un Iaşi cu străzi nostalgice, betonate cu fiorii primei iubiri. O gară roşcată mă sărută şi ţine în mână bagaje de dus, bagaje de-ntors. Ăsta e ultimul bilet.

Am o viaţă de om chibrit. Eu de ce nu pot să dăinui ca flacăra olimpică?  Ochii spun povestea. Aş vrea ca cearcănele din poza din gară să nu fie reale. Mă mint că sunt făcute în photoshop.

Am inima pudrată de povestea asta care mi-a terfelit sufletul.

Oricum viaţa în Moldova îi frumoasâ. La Suşiava sînt oameni şî oameni. Oaminii sînt frumoşî da ieu parcâ sînt cientrul univiersului. Da’ viaţa îi monotonâ tari printri atâţia oamini normali. Vrieu sâ mierg la Iaşi la spitalul di nebuni. la spitalul di nebunii. Da’ acuma mă duc  olekă pânâ în orash

 Riduri gândite de ani. Omieosutăpaisprezece pete are peretele din faţa mea.

Ţi-am zis că n-o să mai întâlneşti un băiat aşa bun ca mine? 

Je ne compris pas. Timpul nu stă.

Mi-a fost aşa de dor de tine şi tu mă respingi, mă împingi şi nu-mi înghiţi nici două vorbe. Ce să fac să te îndulcesc?

Nu, nu, greşeşti, eu sunt cea dulce, tu eşti cel acru.

Eu acru? Nu vezi nici o schimbare? Dorul ăsta incomensurabil l-am stors dintr-o lămâie dulce.Dorul e acru, nu eu.

Până şi îmbrăţisările le-am brodat cu petale roşii de trandafir şi cu petale de dor de numauita.Albastre.Când o să mor tu să mă îmbraci în roşu, tu să nu te împodobeşti în negru. Eu o să te visez în alb.

Dă-mi voie să-mi încleştez buzele în corpul tău intangibil.Buzele mele ca o ventuză, să plimbe fiorii tangenţial.

Se pare că te-ai săturat de stângăciile mele. Ieri, când presăram petale roşii prin casă, mi-au picurat  stropi de sânge de dor din degetul mic.L-am bandajat cu puţină dermă de a ta dar a continuat să plângă aşa că am legat degeţelul cu un fir de păr găsit în dulapul tău de haine.După un timp a încetat să mai suspine. 

Credeam că privirea ta angelică mă vrea.Te-am aşteptat.Acum, când îţi vorbesc nu vrei nici să mă vezi? Ochii tăi sacri nu cred că vor să mă vadă.. Mai bine hai să vegetăm un film.

Să ce?

Să stăm ca nişte legume îmbrăţişate, poate chiar îndrăgostite.Poate te fac să simţi dragostea îmbrăţişândă şi parfumată de dor.

Shhhht.Fă linişte.Trepidează podeaua.Aleargă copilul prin casă.Şi lui îi era dor în seceta ta de cuvinte şi sentimente indecise.Mă urăşti? Ura e un sentiment mult mai puternic decât iubirea.

Nu mamă.Lasă-mă te rog!Am prea multe pe cap, sunt ocupat, sunt îngrijorat..

Iartă-mă iubiţel, mă duc sus.Te las în pace.

Mamăăă!! Iar mi-ai pus sare în cafea? Mamă tu eşti normală?

Mama a coborât brusc scările şi-a luat bagajele şi a plecat acasă la ea.I-am strigat pe geam să stea, să mă aştepte, măcar să mă ierte.

Cred că o să regret toată viaţa mea nu că nu ţi-am vorbit, ci că ţi-am vorbit urât, nu că  ţi-am vorbit ci că te-am văzut mult prea puţin de când lumina m-a văzut pe mine.Ştii? stiloul ăsta cu care-ţi scriu acum, mi l-a dat tata.Eu l-am păstrat pentru a scrie în situaţii excepţionale.Situaţii excepţionale, nu texte excepţionale.Da, de la tata îl am.Mi l-a dat într-o zi de marţi, treisprezece, aprilie 98′.Stiloul ăsta a scris prima scrisoare de dragoste pe care am ţinut-o sub pat mulţi ani.Ce ruşinos eram.. Stiloul ăsta a scris toate felicitările de Crăciun, trimise ţie mamă.Cu stiloul ăsta am semnat certificatul de căsătorie. Acelaşi stilou scrie acum, mamă  Îmi pare rău.Iartă-mă. Nu ştiu.Ce consideri mai important, un stilou sau nişte cuvinte?  Se scurge timpul. Am o mie de gânduri, o mie de dureri, o mie de doruri.Mi-ar trebui o mie de vieţi pentru tine. Ştiu că mă iubeşti şi ştiu că nu vii la mine doar pentru că nu poţi. Eu, în astă unică viaţă sunt atât de imbecil încât nici nu mă duc la tine, măcar în vizită o oră, două, trei.

Un fumător din doi moare din cauza fumatului.Mamă roagă-l pe tata să nu mai fumeze.Ce-mi face sora ?Mamă ce bucurie e mai mare, decât atunci când ţi se-adună-n prag de Paşte toţi acasă? Vin cu pisica, purcelul, căţelul. Gata, nu mai stagnez întru aceiaşi idee. Ce tristeţe e mai mare, când după Paşte îţi pleacă, iar cu  toţii, în lume?Sunt leşinat de datoria ce ţi-o port şi ţie mamă şi ţie tată.Mă iartă tu..

Mă-ntorc din nou acasă să văd casa îmbătrânită de vreme, întinerită de voi, dragilor.Scrisoarea vine prin poştă.Eu vin poştă la voi.Mamă, mă iartă tu..

Azi marţi, treisprezece..

Uite primul fir de păr alb.Uite, oglinda se uită la tine, timpul te uită în urmă, te calcă pe faţă cu lustruitul pantof irefutabil.Tigrul e tigru, nu e leu, iar ţânţarul, ţânţar e.Nu e altceva.
Timpul ne uită pe toţi în urmă pentru că noi nu reuşim să uităm grijile de mâine.Visăm ziua de mâine, iar visul rămâne la stadiul de vis.

Mi-a zis o tanti să nu smulg primul fir de păr alb că aduce noroc. Tanti, norocul mi-l fac singur.Lasă norocul, adu-mi timpul, nu norocul.
Trec clipele..

Tanti mi-e dor de Tati.

Tată, mă dor tâmplele de atâtea lovituri de idei, faţa mi-e plină de riduri, atâtea palme, atâtea gânduri..Tată am albit.Mă dor toate..de nerăbdare, de prea mult dor.

Îţi mai aduci aminte primul cuvânt, primul pas, primul Crăciun? Tată ţie nu ţi-e dor să-ţi stea la masă şi băiatul, şi fata, şi mama lor..şi să-ţi zâmbească, să te privească, să-ţi mulţumească?

Îţi văd în ochi gingăşia şi lacrima de cristal, cursă de dor, ascunsă de ochii mei ce mor.Eşti mare, eşti bărbat.Nu te sfii să mai fii copil, căci doar aşa înfrângi timpul.Ce sensibil eşti tată..

Momente demente…blestemaţii aştia de pereţi.

Viaţa e un film, iar mie, Doamne, mi-ai dat un rol principal.Mi se pare asta, ceva extraordinar.

Fă-mă regizor Doamne, să vezi ce fac din lumea asta..Doamne, ne seacă grija zilei de mâine, ne îmbătrâneşte timpul, iar distanţa asta mare dintre pământ şi cer ne omoară.

Mi-e teamă că problema zilei de mâine nu mă mai afectează, mi-e teamă că am învins distanţa.Mi-e teamă că n-o să-mi mai fie teamă de acum. 

Timpule, pe tine nu izbutesc să te înving.

Oboseala nopţilor pierdute şi scârţâitul oaselor de cristal şi corpul de mătase plin de măduvă în spinare, cu foarte puţină materie cenuşie în becul de 100 de watzi, care acum e aprins, retează monotonia surdă care acum îmi taie până şi  respiraţia stată în frig ani în şir.  Nu-mi strivi creierul în palme, stinge lumina din bec şi lasă ventilatorul spre mine să aducă stiri de la Vest.De ce nu dau la radio ce fac ai mei? vin şi ideile din vest.

“Fraiere, eşti prea prost ca să scrii despre mine pe blog. Fă ce-ţi zic şi o să fie bine şi las-o pe domnişoară în pace! fetele nu-s de tine.De tine sunt baieţii” .

Gata, îmi ajunge! Hai draga mea, stinge lumina din bec şi stinge te rog şi ventilatorul.Azi nu vreau să ascult cum clocoteşte creierul fiert al altora şi nici să citesc cuvintele unui gay care salivează dupe mine . Te rog, nu te întrista..

Dragă ascultă ce-ţi zic..

Ţi-am zis că mă frapează când alţii o dau cu divide et impera.Şi ştii ..încă n-am întâlnit acel om, acea persoană fără dram de egoism.Mi-e teamă ce eu sunt cea mai egoistă.  Şi mai e şi tipa aia care s-a dat azi la tine..îmi venea s-o iau de cap.Sunt egoistă căci te vreau numai pentru mine.

Vezi draga mea, lumea asta e atât de rea încât nu se mai poate să fii altfel decât egoistă.  Şi cum te taie file şi te stoarce de sentimente imaginea ce-ţi sare în ochi..E plină de filistini , de prefăcuţi.Dau toţi spectacole propriului lor eu, pe bani, pe nervi, pe sentimente, pe sentimentele altora, iar gândul că trebuie să fii tu mai bun , să fii plin de filotimie nu provoacă decât filonichie.

Vezi lumea asta, cum ne desparte?Vezi de câte ori te-am pus să vezi?

Văd dragule..şi atunci..şi acum..

Crezi că mai răzbatem ?

Stai fără griji, străbatem..încă puţin şi ajungem..

Dragă doar ştii că pentru mulţi, puţinul e mult…şi stai! unde ajungem?

La biserică dragule, nu mi-ai cerut ieri mâna?